Titlu : Pacienta Tăcută / Silent Patient

Autor : Alex Michaelides

Editura : Litera

An : 2019

Preț : cadou

O carte bună trebuie să conțină mister și momente care să te țină cu sufletul la gură; cel puțin în viziunea mea. Nu, nu citesc doar genul acela de cărți, ar fi absurd dar cu siguranță sunt atras de thrillere. Pacienta Tăcută mi-a atras atenția de la început si abia am așteptat să pun mâna pe ea. Nu am citit nicio recenzie pentru că nu voiam să văd ceva care să-mi ofere indicii, intenționate sau nu, despre poveste sau calitatea cărtii; pot spune că am început totul cu o pânză curată. V-ați prins?

Premisa aici este pur și simplu incredibilă dar în același timp simplă și posibilă, genul de știre de la ora 17 dar cu alte întorsături macabre. Avem o femeie pe nume Alicia Berenson care duce o viață aparent perfectă. E o artistă, pictoriță, de succes și locuiește împreună cu soțul ei tot artist, fotograf, într-o superbă locuință din Londra.

“Nu suport să știu că-și face griji pentru mine. Nu vreau să-l tulbur vreodată, ori să-l fac nefericit, ori să-i provoc suferință. Îl iubesc pe Gabriel nespus de mult. El este, fără îndoială, iubirea vieții mele. Îl iubesc cu toată ființa mea, îl iubesc atât de mult, încât uneori asta aproape că mă copleșește. Uneori cred că…”

Într-o seară își omoară soțul cu 5 focuri de armă. De aici viața ei se schimbă; ea refuză să mai scoată vreun cuvânt. Ce o făcuse pe această femeie să își împuște de cinci ori soțul? Și dacă nu era vinovată, de ce nu vorbea? De ce nu spunea ceva în apărarea ei? Frică sau autocontrol nebun? Nu spune nimic polițiștilor, medicilor și nici procurorilor, motiv pentru care este internată într-un sanatoriu de maximă securitate din nordul orașului, The Grove. Theo Faber, un psihiatru, este nerăbdător să înceapă să lucreze cu Alicia, fiind atras imediat de cazul ei. Se transferă la The Grove în ciuda faptului că sanatoriul nu o ducea prea bine și era în pragul falimentului. Theo dorește cu ardoare să rezolve misterul pacientei tăcute.  

”Alicia a fost descoperită lângă șemineu, în picioare. Rochia ei albă licărea ca o fantomă în lumina lanternelor. Părea că nu-și dă seama de prezența poliției. Era încremenită, înghețată – o statuie dăltuită în gheață – cu o expresie ciudată pe față, îngrozită, ca și cum s-ar fi confruntat cu o teroare invizibilă.”

Pentru mine, cuvintele autorului au zugrăvit o imagine vie (din nou, v-ați prins?). Cronologia poveștii a fost un pic cam obraznică, deoarece personajul principal, Theo, vorbește în trecut, dar despre un trecut mai recent și o perioadă care pare nedefinită. Nu voi menționa nimic care ar putea strica ceea ce se întâmplă. Tot ce voi spune este că am avut mai multe teorii, care variază în funcție de nivelurile lor de nebunie.

Nu prea vă pot da nimic altceva, pentru că acesta este un roman care depinde de mister. E tipul de carte care trage un voal peste ochi și te ia prin surprindere. Cititul mi-a fost ca o plimbare rapidă cu capitole scurte (cât de ușor este să gândești „mai un capitol, apoi mă întorc la treabă”). Povestea are multe fire și mici surprize de descoperit la fiecare colț, cu multe întrebări care apar la fiecare rând și cu un final care nu te aruncă de pe scaun dar te surprinde plăcut. Dacă sunteți nou la scena psihologicului și vă bucurați din toată inima de romane recente, veți adora acest roman.

“Iubirea adevărată e foarte tăcută, foarte liniștită. E plictisitoare, dacă privești din umbra spectaculosului. Iubirea e profundă și calmă – și constantă.”

E o construcție bine scrisă, cu ardere lentă, până la un final exploziv. Din punct de vedere structural, a avut tot ce puteți cere, întrucât a fost bine cercetat, atrăgător, iar lungimea perfectă pentru a include ceea ce avem nevoie fără a fi în exces. Este adevărat că cei care au citit o serie de mistere întortocheate vor ghici probabil adevărul înainte de final, dar cred că misterul romanului va fi o experiență placută. Sau a fost cel puțin pentru mine.